Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia, cu sediul în Ciocârlia strada 1 Decembrie nr. 53, județul Constanta organizeazä concurs, în data de 03.05.2023, ora 9.00 pentru ocuparea postului vacant de invatator, norma intreaga, pe perioadä determinatä.
CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE CF. ART. 3 DIN H.G. 286/2011 CU MODIFICĂRILE ULTERIOARE
- are cetätenia românä, cetätenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor apartinând Spațiului Economic European, cu domiciliul în România;
- cunoaște limba românä, scris vorbit;
- are vârsta minimä reglementatä de prevederile legale;
- are capacitate deplinä de exercițiu;
- are o stare de sänätate corespunzätoare postului pentru care candideazä, atestatä pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitätile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii și, dupä caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnatä definitiv pentru sävârșirea unei infracțiuni contra umanitätii, contra statului ori contra autoritätii, de serviciu sau în legäturä cu serviciul, care împiedicä înfäptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni sävârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilä cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
- nivelul studiilor — studii specifice postului
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupärii postului: nu se solicită.
- diplomă de calificare în domeniu
ATRIBUȚIILE POSTULUI :
– Sunt stabilite în fisa postului
DESFĂȘURAREA CONCURSULUI
Concursul consta în parcurgerea a 3 (trei) etape succesive:
- Selecția dosarelor de înscriere
- Proba scrisă/practică
- Interviu
ACTE NECESARE ÎNSCRIERII:
- Cerere de înscriere adresatä conducerii instituției;
- Actele de studii în copie;
- Cartea de identitate în copie;
- Certificat de naștere în copie
- Certificat de casatorie în copie, după caz
- Adeverintä cu vechimea în muncä/ fila REVISAL;
- Certificat de cazier judiciar;
- Copie diplomă de licență in specialitatea postului
- Adeverință medicalä, eliberatä de medical de familie care sä ateste cä este apt pentru ocuparea postului
- Recomandare de la ultimul loc de muncä, -dacă este cazul
Notă: La depunerea dosarului vor fi prezentate și documentele originale pentru certificarea copiilor.
GRAFICUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
| ETAPA | DATA/ORA |
| Inscriere/depunere dosare | 19.04.2023-26.04.2023, in intervalul 9.30-12.30 |
| Selectia dosarelor si aflarea rezultatelor | 27.04.2023.2022, ora 12.00-14.00 |
| Proba scrisă | 03.05.2023, ora 09.00 |
| Proba practică | 03.05.2023, ora 11.00 |
| Interviu | 03.05.2023, ora 13.00 |
| Afișarea rezultatelor | 03.05.2023, ora 14.00 |
| Depunerea contestațiilor | 03.05.2023,ora 14.00-15.00 |
| Afisarea rezultatelor finale | 03.05.2023, ora 16.00 |
- Proba scrisă:
Constă in testarea cunoștintelor teoretice ale candidatului, cunoștinte necesare ocupärii postului pentru care candidează. Subiectele pentru proba scrisä se stabilesc pe baza bibliografiei și, dupä caz, pe baza tematicii de concurs, astfel încât sä reflecte capacitatea de analizä/ sintezä a candidatilor, în concordantä cu nivelul specificul postului pentru care se organizeazä concursul.
- Proba practică/Interviul: Poate fi susținut doar de catre candidatii admisi la proba scrisă.
Interviul va fi realizat conform planului de interviu intocmit de comisia de concurs pe baza criteriilor de evaluare:
- abilitatile si cunostintele impuse de functie, (proba practică)
- capacitatea de analiza a situatiilor create in timpul procesului de invatamant.
- motivatia candidatului de a lucra in institutia de invatamant,
- comportamentul candidatului in situatii de criză,
- initiativă si creativitate
Punctajul minim acceptat, confom normelor legislative in vigoare este de minim 50 de puncte din 100 pentru fiecare probă. Candidatul care nu intruneste 50 de puncte la una dintre probe va fi descalificat. Punctajul final se calculează ca medie artimetică a punctajelor obținute la fiecare probă. Este considerat admis candidatul care a obținut cel mai mare punctaj Fişa postului şi cea de evaluare sunt întocmite în conformitate cu prevederile Legii 1/2011 şi a OME nr 4183/2022
Informatii suplimentare se pot obtine de la secretariatul scolii, tel. 0241875503.
Director,
prof Dan Mihaela
